Sunt fericita, obosita si usor paranoica mamica a unui minunat tanar de aproape 5 luni, iesit in lume printr-o reusita operatie de cezariana...si mi s-au strans atatea ganduri ca nici nu stiu cu ce sa incep..
Il cheama Albert, nume controversat la un moment dat (cine se simte, va rog schitati un zambet ca stiu ca il iubiti ca pe ochii din cap): ca de ce Albert si de ce doar Albert? Asa ca a ramas Albert, simplu, cu rezonanta, fara nume de sfant (ca asa e traditia). Oricum eu cred ca sfintii si D-zeu ne sunt alaturi din moment ce il avem pe Albert in viata noastra.
Si acest minunat copilas a fost atat de cuminte in maternitate si de cum a ajuns acasa a inceput sa isi arate caracterul. Si ca toti bebelasii a avut si el colici, si am incercat toate picaturile de pe pamant, si pernite cu samburi de struguri incalzite si puse peburtica, si uscator de par in priza, piele pe piele (nu sta nici sa il tai). Ba am mai si tinut regim in unele zile ca sa testam copilul dar degeaba. Si am ajuns la concluzia ca nu prea conteaza ce mananci, ca daca e sa aiba colici tot are si ii vor trece cand va vrea D-zeu. Asa ca acesta a cam fost prima noastra incercare de a fi parinti rabdatori. Si am rabdat vreo 2 luni jumate, putin fata de altii, dar destul pentru noi. Noroc ca dragul nostru copil se calma brusc in jurul orei 21 ca si cum nimic nu se intamplase. Si nu mai puteam de fericire eu cu sotul si nu stiam cum sa profitam de momentele de LINISTE.....Ieseam pe balcon sa admiram privelistea....ca doar stam in padure si cat vezi cu ochii e doar natura....
Dar colicii s-au combinat cu problema caderii buricului. Bineinteles ca la noi a trebuit sa cada tarziu, mai tarziu ca la alti bebelasi. Si iarasi stres pe mine ca de ce nu cade, ca poate e infectat, ca poate nu l-am facut igiena corect, ca are ceva copilu'...pana intr-o zi cand a cazut si eram in culmea fericirii. L-am si pastrat de atata fericire si am sa i-l dau la un moment dat lui sa faca ce vrea cu el.
Intre timp am aderat si la un grup de mamici care mai de care mai istete, ca e la moda. Nu a vazut mama mea asa ceva. Gasesti raspunsuri la intrebari fara sa mergi la medic. Maaaare greseala, ca din tot ce citesc, am impresia ca in fiecare zi trebuie sa i se intample ceva copilului meu: poate maine face febra ca X are febra, sau fimoza ca Y are, sau bube pe corp ca 20% din copiii mamicilor de pe grup au bube. Dar oare sa ii fac vaccinurile optionale? Cum se curata buricul? Dar urechile? Dar nasucul? Mii de intrebari si mii de raspunsuri si tone de timp pierdut si de ingrijorare. Nu zic, ca unele raspunsuri m-au ajutat...si nu imi sariti in cap, voi mamelor care sunteti foarte active, ca si eu am pus multe intrebari la randul meu, dar parca e mai mare ingrijorarea decat rezolvarea. Fiecare e diferit in felul lui si nu tot ce la unul functioneaza, se potriveste si copilului tau.
Baita, alt mare si urias motiv de plans. Ne inarmam cu rabdare din nou de parca nu toata ziua aveam nevoie de ea. Nu stiu de unde mai gaseam atata rabdare. Chin curat cu baita, la care procedam ca la un adevarat spa, ca la carte si cum am fost invatati. Degeaba. S-a calmat brusc dupa botez si acum facem baita linistiti.
Ah, legat de alaptare....Mare mare problema. Mi se parea ca e o activitate atat de simpla: ii e foame copilului, il iei, il pui la san, suge cat suge, se satura, pui copilul la ragait si gata. Dar nu, nu e asa simplu precum pare. Cel putin la noi. La inceput l-am hranit in brate, pe scaun chiar si in picioare, si dupa ce am ajuns la concluzia ca imi iubesc si spatele am schimbat tactica. Alaptez cu copilul intins pe spate in pat, eu langa el, dar sprijinita in cot. Toate bune si frumoase pana m-am ales cu niste coate uscate de nu le mai pot hidrata cu nimic. Si asa s-a invatat Albert al meu cu pozitia asta ca nu prea mai vrea sa manance altfel. Si ce ma fac daca sunt in societate si i se face foame? Ca nu am patul la mine? Si am fost pusa in situatie de cateva ori: si du copilul in masina (sunt cam pudica, nu imi sariti in cap, ma tratez si am facut primul pas acum o saptamana), dezbraca-te si pune copilu la san si vezi-l cum se agita si se aduna si incepe sa urle. Dar mami e langa el sa il linisteasca si copilu nu si nu. Ii e foame dar nu ii place pozitia. Renuntam sa nu agitam prea tare copilul. Si ne intoarcem in restaurant si copilului ii e foame dar nu mananca oricum si oriunde...
Alaptatul ne-a ridicat probleme si cand am intrat in greva suptului, nu mai deschid subiectul acesta ca ma napadesc amintiri neplacute si sotul nu crede in asa ceva.
Plimbarile cu masina? O adevarata provocare pentru cei din masina. Vreti sa veniti cu noi undeva? Nu uitati sa va luati casti. Plage copilul meu majoritatea drumului. Am incercat cu jucaria preferata, cu cantecele, cu white noises, cu povesti, orice. Nu tot timpul da rezultate si daca da pentru cateva minute. Nu stiu daca imi voi permite sa merg in concediul de 3-4 zile pe care mi l-a sugerat sotul din vara. Tot speram ca va creste Albert si se va "maturiza" si ii va placea in masina. Ba sotul a si schimbat masina, sa fie mai mare si mai incapatoare, sa ne incapa toata casa in portbagaj si ca poate ii va placea si copilului si il putem prosti sa stea in ea.
Sa nu mai vorbesc de timpul liber care lipseste cu desavarsire. Albert precum multi alti copii doarme foarte putin, in reprize de 30-40 de minute la 2 ore de agitatie. Si in acele cateva si pretioase minute de somn nu stiu pe ce sa pun mana: sa fac mancare, sau sa pun la spalat vase, haine, curatenie, sa mananc, sa calc haine....is o gramada de facut in casa omului ca sa iti cada bine. Si cand m-am decis de ce sa ma apuc, il aud ca se trezeste :))
Arat mai mult decat sexy de cand am nascut si incerc sa evit oglinda pe cat se poate. Nu ca nu imi place de ea, dar nu am timp sa ma privesc. E un lux sa dorm, sa ma pensez, sa imi gasesc timp sa imi spal parul prins toata ziua in varful capului. Sport? Fac toata ziua cu el in brate: cu o mana tin copilul si cu cealalta alte activitati. Am niste brate de fier :))
Dar sa nu ma intelegeti gresit. Desi uneori simt ca ma depasesc toate, ca nu fac fata, incerc sa ma bucur ca il am, ca m-am rugat atata pentru el, ca poate multi dintre voi stiti ca am avut o sarcina cu probleme. Si doar cand vad un minunat zambet al lui imi trece totul. Si ii multumesc lui D-zeu in fiecare zi pentru minunea de bebe pe care o avem si ma rog sa ne invete sa avem rabdare, sa il educ am frumos si sa fim niste parinti buni.
Noapte buna suflete frumoase care cititi aceste randuri
P.S. Acum suntem la capitolul dureri de gingii si daca aveti sfaturi pentru mine nu is absurda sa nu le primesc
