Primul Craciun cu adevarat minunat

Am avut cel mai implinit Craciun de pana acum pentru ca Albert a fost alaturi de noi pentru prima data. Am asteptat cu sufletul la gura acest moment magic, sa fim impreuna toata familia, sa impodobim bradutul si sa cream acea atmosfera care mie imi place atat de tare: liniste, lumanari aprinse, caldura in casa, cadouri oferite cu drag. 

Am avut si o pățanie comica: după vreo doua ore de împodobit bradul timp in care Albert dormea, stăteam împlinita de munca depusă si admiram bradul si nu peste mult timp s-a răsturnat de atâta frumusețe exact in mijlocul casei. Am rezolvat problema cu calm pentru ca nu avea nici un sens sa ne enervam. :)

Albert cred ca a fost foarte încântat de multele cadouri primite, deși încă nu realizează. A primit o mulțumite de jucării vorbărețe, cântărețe, care se deplasează si luminează. Le vom descoperi pe parcurs si vom învață jucandu-ne.

In timp ce scriu s-a pornit si ninsoarea mult așteptata si din câte văd am speranța ca dimineața totul va fi îmbrăcat in alb. Albert doarme si ma lasă sa scriu aceste putine gânduri....

Sper ca si la voi a fost tot la fel de multa fericire ca si in casa noastra!!!

6 luni minunate

Draga copil frumos, acum cateva zile ai implinit 6 luni. Pe zi ce trece vad schimbari la tine, unele ma sperie pentru ca nu apuc sa le memorez si sa le am intiparite in minte si sa revin la ele ori de cate ori imi va fi dor. Te fotografiez si filmez mereu, nu imi vine sa sterg nimic. As tapeta peretii casei tale cu fiecare clipa din viata ta.

Zambesti tot mai mult, mai nou razi in hohote, incepi sa stai in fundulet cu ajutor si cred ca pana la Craciun vei reusi sa faci asta singurel.

Te iubesc cum nu stiam ca pot iubi vreodata, imi vine sa te strang atat de tare ca mi-e teama sa nu iti fac rau.

  

Te iubim mult pui de om!!!

Incurajez purtarea bebelusului (Marsupi Plus)

Ce poate fi mai frumos decat sa iti ti puiul la piept si sa doarma linistit? O asa apropiere imi este atat de draga si la suflet....

M-am îndrăgostit de sistemele de purtare de vreo doi ani cand venise in vizita la noi o cunoștința cu al ei baiat. Eu inca nu eram insarcinata dar imi doream si vroiam ca atunci cand se va intampla sa imi port si eu copilul intr-un asemenea sistem. Ea avea o Manduca si mi-a ramas gândul la ea si in prezent si probabil ca o voi avea in curand. Pe vremea aceea inca nu stiam de diferențele dintre sisteme, de ce unele se poarta la o anumită varsta/ kilograme, iar dupa ce am nascut m-am interesat pe grupurile de suport de o asemenea varianta de purtare, bineînțeles cu gândul la Manduca. Din pacate am fost sfătuită la momentul acela (acum vreo 3-4 luni) sa mai asteptam pana la 6 luni si sa încercam altceva, mai benefic puiului meu.

Am avut posibilitatea sa închiriez (recomand acest lucru pentru ca te scutește de o cheltuiala inutila in cazul in care bebelușul nu accepta) de la cineva doua sisteme. In prima faza am avut un wrap tai mic si din pacate in cele doua zile in care l-am avut Albert nu a vrut nici cum sa il accepte. Sincer, nici mie nu imi placea ideea de wrap, mult material si destul de dificil de pus. Ma gandeam la ce ma fac daca totusi bebe accepta wrap-ul dar plimbandu-ne afara si incepe sa se agite, cum il scot rapid din el?

A doua varianta a fost un Marsupi plus. Prima incercare a fost cu plansete, a doua si urmatoarele fara si in aceeasi zi mi-am comandat unul, exact modelul de aici. Din acea zi il folosim destul de des,m-a ajutat foarte mult cand bebe era agitat si il linisteam rapid in Marsupi. Am facut plimbari dese chiar si impreuna cu Snoopy, westisorul nostru drag.

Deja ne plimbam de cateva luni, si probabil cat de curand vom trece la ceva nou. Dar asta va tine si de Albert, daca va mai fi receptiv si sper sa fie.

Incurajez babywearing-ul si sper ca mamele si viitoarele mame sa se informeze bine inainte de a achizitiona asa ceva. Sunt destul de multe mamici care isi poarta copii in sisteme care fac mai mult rau copilului, pur si simplu atarna intr-o bucata de material prost gandita.

Babywearing-ul e practic atat pentru mami cat si pentru tati, sanatos pentru bebe si spatele mamicii, confera liniste puiului cand e agitat si cel mai interesant, cel putin in cazul nostru, Albert adoarme in cateva minute.

5 luni de fericire

04 noiembrie 2014

Traiesc pentru tine piciule, si chiar daca eu si tati nu suntem perfecti, am reusit sa facem un copil perfect

Stiti momentele acelea in care iti ti copilul la piept sau pe cineva drag (pentru cei care nu au copii) si iti vine sa il strangi, mai mai sa ii faci rau de atata dragoste? Sau sa iti vina sa il mananci? Asa sunt eu de cate ori ne tinem in brate... asa ca bebe, daca iti fac rau din prea multa dragoste, te rog sa ma ierti :))

Nu de mult Albert a implinit 5 luni si din cand in cand mai rasfoiesc fotografiile cu piciul si nu imi vine sa cred cat de mult s-a schimbat. Si cat de multe s-au schimbat in viata noastra... Este cea mai mare realizare a noastra si nimic pe lumea aceasta nu se compara cu ideea de parinte. Nici notele de zece la examene din timpul facultatii, nici reusita la un job avut inainte...NIMIC!!!

Daca e ceva ce am invatat pana acum a fost sa am rabdare si sa trag de mine ca de un elastic, chiar daca au fost momente cand imi venea sa ma urc pe pereti. Am si plans in momentele de epuizare si nu mi-e rusine sa recunosc. De multe ori imi sunam sotul sa ii spun ca "ma duc la nebuni", sa vina acasa sa ii predau piciul ca sa evadez putin. Exista momente din acestea si nu am ce face. Asa e viata de mama, cu bune si cu rele. Dar dupa o zi de epuizare parca ma asculta D-zeu si Albert dormea mai linistit fara sa ma solicite de mai multe ori noaptea, sa stea mai cuminte in leagan in timp ce mami mai face una alta prin casa.

Nu sunt genul care daca are copil, uita de celelalte indeletniciri gospodaresti. Incerc sa imi fac timp pentru toate, chiar daca nu le mai fac atat de bine si des ca inainte. Nu am bona sau femeie de servici cum au alte mame, mi le fac singura pe toate. Incerc sa stau cu bebe cat de mult pot, sa ne jucam, sa ne plimbam, sa fac si mancare, si curatenie, si calcat haine, si tot ce tine de casa. Si ziua e lunga si epuizarea se resimte la un moment dat si iti vine sa pleci uneori de acasa, chiar si in interes gospodaresc, pentru cumparaturi pentru casa, frigider etc. Daca inainte uram sa merg la cumparaturi de genul, acum o fac mai mult decat fericita. Drumul pana la supermarket ma relaxeaza si desi nu dureaza decat pana intr-o ora, parca ma intorc alt om. Si numai bine ca asa poate si tati sa petreaca cu bebe, doar ei doi, o ora, doar pentru ei.

Ne apropiem de momentul diversificarii de care imi este foarte teama. Incerc printre altele sa mai citesc una alta, sa vedem cum se face si treaba asta de adulti la nivel de bebe. Sper sa ii ofer ce e mai bun, sa accepte si sa ne distram mancand si altceva decat laptic. Asa ca astept cu nerabdare si cu usoara teama aceasta diversificare. Asa ca bebe, te asteapta in curand un nou scaunel de masa. Suntem in cautari acerbe, multe produse, caut acul in carul cu fan, preturile difera de la 100 lei la 500 de euro. Sa fereasca D-zeu!!!

Tu draga piciule, de cand nu am mai scris ai dobandit achizitii noi:

- ganguresti si cateodata spre marea mea fericire, razi.
- capusorul ti-l ti din ce in ce mai bine;
- stai pe burtica din prima luna, e pozitia ta preferata. Mai nou te sprijini pe maini, cu capul ridicat si jumatate de trunchi ridicat;
- te rostogolesti de pe burta pe spate, mai mult intr-o directie, dar exersam si in cealalta parte si de pe spate pe burta. Prima data ti-a reusit cand aveai 17 saptamani;
- intinzi manuta spre jucarii,
- ai invatat sa iti pui suzeta singur. Nu iti iese de fiecare data, dar tot incerci;
- ma urmaresti cu privirea cand trec pe langa tine;
- cand ne vezi te bucuri si ne zambesti.

Si abia astept sa te aud spunandu-mi "mama" si lui tati "tata", sa stai in fundulet, sa mergi...Dar mereu voi fi cu gandul la prima ta zi cand am facut cunostinta, zi care nu se va mai intoarce niciodata, amintire pe care o sa o pastrez in minte si suflet toata viata

Sunt mama de aproape 5 luni si ma tratez

Sunt fericita, obosita si usor paranoica mamica a unui minunat tanar de aproape 5 luni, iesit in lume printr-o reusita operatie de cezariana...si mi s-au strans atatea ganduri ca nici nu stiu cu ce sa incep..

Il cheama Albert, nume controversat la un moment dat (cine se simte, va rog schitati un zambet ca stiu ca il iubiti ca pe ochii din cap): ca de ce Albert si de ce doar Albert? Asa ca a ramas Albert, simplu, cu rezonanta, fara nume de sfant (ca asa e traditia). Oricum eu cred ca sfintii si D-zeu ne sunt alaturi din moment ce il avem pe Albert in viata noastra.

Si acest minunat copilas a fost atat de cuminte in maternitate si de cum a ajuns acasa a inceput sa isi arate caracterul. Si ca toti bebelasii a avut si el colici, si am incercat toate picaturile de pe pamant, si pernite cu samburi de struguri incalzite si puse peburtica, si uscator de par in priza, piele pe piele (nu sta nici sa il tai). Ba am mai si tinut regim in unele zile ca sa testam copilul dar degeaba. Si am ajuns la concluzia ca nu prea conteaza ce mananci, ca daca e sa aiba colici tot are si ii vor trece cand va vrea D-zeu. Asa ca acesta a cam fost prima noastra incercare de a fi parinti rabdatori. Si am rabdat vreo 2 luni jumate, putin fata de altii, dar destul pentru noi. Noroc ca dragul nostru copil se calma brusc in jurul orei 21 ca si cum nimic nu se intamplase. Si nu mai puteam de fericire eu cu sotul si nu stiam cum sa profitam de momentele de LINISTE.....Ieseam pe balcon sa admiram privelistea....ca doar stam in padure si cat vezi cu ochii e doar natura....

Dar colicii s-au combinat cu problema caderii buricului. Bineinteles ca la noi a trebuit sa cada tarziu, mai tarziu ca la alti bebelasi. Si iarasi stres pe mine ca de ce nu cade, ca poate e infectat, ca poate nu l-am facut igiena corect, ca are ceva copilu'...pana intr-o zi cand a cazut si eram in culmea fericirii. L-am si pastrat de atata fericire si am sa i-l dau la un moment dat lui sa faca ce vrea cu el.

Intre timp am aderat si la un grup de mamici care mai de care mai istete, ca e la moda. Nu a vazut mama mea asa ceva. Gasesti raspunsuri la intrebari fara sa mergi la medic. Maaaare greseala, ca din tot ce citesc, am impresia ca in fiecare zi trebuie sa i se intample ceva copilului meu: poate maine face febra ca X are febra, sau fimoza ca Y are, sau bube pe corp ca 20% din copiii mamicilor de pe grup au bube. Dar oare sa ii fac vaccinurile optionale? Cum se curata buricul? Dar urechile? Dar nasucul? Mii de intrebari si mii de raspunsuri si tone de timp pierdut si de ingrijorare. Nu zic, ca unele raspunsuri m-au ajutat...si nu imi sariti in cap, voi mamelor care sunteti foarte active, ca si eu am pus multe intrebari la randul meu, dar parca e mai mare ingrijorarea decat rezolvarea. Fiecare e diferit in felul lui si nu tot ce la unul functioneaza, se potriveste si copilului tau.

Baita, alt mare si urias motiv de plans. Ne inarmam cu rabdare din nou de parca nu toata ziua aveam nevoie de ea. Nu stiu de unde mai gaseam atata rabdare. Chin curat cu baita, la care procedam ca la un adevarat spa, ca la carte si cum am fost invatati. Degeaba. S-a calmat brusc dupa botez si acum facem baita linistiti.

Ah, legat de alaptare....Mare mare problema. Mi se parea ca e o activitate atat de simpla: ii e foame copilului, il iei, il pui la san, suge cat suge, se satura, pui copilul la ragait si gata. Dar nu, nu e asa simplu precum pare. Cel putin la noi. La inceput l-am hranit in brate, pe scaun chiar si in picioare, si dupa ce am ajuns la concluzia ca imi iubesc si spatele am schimbat tactica. Alaptez cu copilul intins pe spate in pat, eu langa el, dar sprijinita in cot. Toate bune si frumoase pana m-am ales cu niste coate uscate de nu le mai pot hidrata cu nimic. Si asa s-a invatat Albert al meu cu pozitia asta ca nu prea mai vrea sa manance altfel. Si ce ma fac daca sunt in societate si i se face foame? Ca nu am patul la mine? Si am fost pusa in situatie de cateva ori: si du copilul in masina (sunt cam pudica, nu imi sariti in cap, ma tratez si am facut primul pas acum o saptamana), dezbraca-te si pune copilu la san si vezi-l cum se agita si se aduna si incepe sa urle. Dar mami e langa el sa il linisteasca si copilu nu si nu. Ii e foame dar nu ii place pozitia. Renuntam sa nu agitam prea tare copilul. Si ne intoarcem in restaurant si copilului ii e foame dar nu mananca oricum si oriunde...

Alaptatul ne-a ridicat probleme si cand am intrat in greva suptului, nu mai deschid subiectul acesta ca ma napadesc amintiri neplacute si sotul nu crede in asa ceva. 

Plimbarile cu masina? O adevarata provocare pentru cei din masina. Vreti sa veniti cu noi undeva? Nu uitati sa va luati casti. Plage copilul meu majoritatea drumului. Am incercat cu jucaria preferata, cu cantecele, cu white noises, cu povesti, orice. Nu tot timpul da rezultate si daca da pentru cateva minute. Nu stiu daca imi voi permite sa merg in concediul de 3-4 zile pe care mi l-a sugerat sotul din vara. Tot speram ca va creste Albert si se va "maturiza" si ii va placea in masina. Ba sotul a si schimbat masina, sa fie mai mare si mai incapatoare, sa ne incapa toata casa in portbagaj si ca poate ii va placea si copilului si il putem prosti sa stea in ea.

Sa nu mai vorbesc de timpul liber care lipseste cu desavarsire. Albert precum multi alti copii doarme foarte putin, in reprize de 30-40 de minute la 2 ore de agitatie. Si in acele cateva si pretioase minute de somn nu stiu pe ce sa pun mana: sa fac mancare, sau sa pun la spalat vase, haine, curatenie, sa mananc, sa calc haine....is o gramada de facut in casa omului ca sa iti cada bine. Si cand m-am decis de ce sa ma apuc, il aud ca se trezeste :))

Arat mai mult decat sexy de cand am nascut si incerc sa evit oglinda pe cat se poate. Nu ca nu imi place de ea, dar nu am timp sa ma privesc. E  un lux sa dorm, sa ma pensez, sa imi gasesc timp sa imi spal parul prins toata ziua in varful capului. Sport? Fac toata ziua cu el in brate: cu o mana tin copilul si cu cealalta alte activitati. Am niste brate de fier :))

Dar sa nu ma intelegeti gresit. Desi uneori simt ca ma depasesc toate, ca nu fac fata, incerc sa ma bucur ca il am, ca m-am rugat atata pentru el, ca poate multi dintre voi stiti ca am avut o sarcina cu probleme. Si doar cand vad un minunat zambet al lui imi trece totul. Si ii multumesc lui D-zeu in fiecare zi pentru minunea de bebe pe care o avem si ma rog sa ne invete sa avem rabdare, sa il educ am frumos si sa fim niste parinti buni.

Noapte buna suflete frumoase care cititi aceste randuri

P.S. Acum suntem la capitolul dureri de gingii si daca aveti sfaturi pentru mine nu is absurda sa nu le primesc

Botezul lui Albert- 17 August 2014

 

17 August 2014 este data cand am convenit sa facem botezul cand bebele avea 11 saptamani 4 zile. Perioada de dinainte a fost usor stresanta datorita pregatirilor si dorintei ca toate lucrurilesa decurga bine.

Am avut mari emotii si in ziua cu pricina parca a fost mai rau decat m-am asteptat. Poate ca sunt o fire care ma panichez, insa eram ferm convinsa ca cel putin la biserica, dragul meu pui va plange. Si asa a si fost.

Dar evenimentele s-au derulat cam asa:

De dimineata ne-am trezit veseli toti, bebele a papat laptic, eu am fost sa ma aranjez la salon si bebele in tot acest timp a dormit. Eram incantata ca il puteam supraveghea de pe smartphone prin intermediul camerei achizitionate de curand. Am stat linistita pana am ajuns acasa. Inainte cu o ora si jumatate de ora stabilita la biserica au inceput sa soseasca acasa si invitatii: familia nostra, nasii, finii, cativa prieteni, fotograful, cameramanul si doi catei :)

Incepuse agitatia, bebele dormea frumos in leagan, iar noi ne pregateam pentru biserica. Totul era pregatit. Ajunsi acolo, am fost surprinsi neplacut de faptul ca se desfasurau in acelasi timp 4 botezuri. Nu am fost anuntati si nu mai aveam ce face decat sa acceptam situatia. Bebele a plans mai tot timpul slujbei care a durat 1 ora si 40 de minute. I s-a facut si foame si somn si nu ii puteam indeplini nici una dintre nevoie. Spre disperarea mea simteam ca nu se mai termina totul si abia asteptam sa mergem catre restaurant, unde eu puteam lipsi din cand in cand pentru a-l alapta pe bebe si a-mi recapata energia.

Mi-am imaginat o total alta slujba, vroiam sa fiu ZEN mai ales acolo, la botezul primului meu copil. Insa niciodata socoteala de acasa nu e identica cu cea din targ. Cu siguranta la urmatorul meu copil voi face parte din lucruri diferit si am sa ma asigur ca, macar la biserica slujba va fi doar pentru copilul meu.

 Petrecerea a avut loc in salonul Madrigal din cadrul Hotelului Hilton, o sala pe care o stiam si care ne-a placut de dinainte, poate a fost usor mare fata de numarul de invitati avuti.

Multumim - Sever Sound pentru foto si sonorizare

               - Ildiko pentru video

               - Jurj Oana pentru aranjamente florale, aranjare candy bar

               - Ligia Albu pentru minunatul si deliciosul tort si prajiturele de la candy bar

Multumim nasilor, parintilor, strabunicilor, matusei si unchiului, rudelor, prietenilor apropiati care au fost alaturi de noi la acest eveniment. 

Prima luna

3 iulie- 5 saptamani si 1 zi

Dragul meu pui, au trecut atat de repede aceste saptamani si te descopar in fiecare zi tot mai minunat.

Fiecare zi aduce ceva nou in firea ta. Explorezi lumea in care ai venit, ne descoperi pe noi, parintii, iti faci loc atat de frumos in viata noastra. Ne minunam zilnic de tine, de zambetul tau (cu care inca esti putin zgarcit :)), de cat de frumos cresti. Ne place cand dormi si esti cuminte si ne intristam cand iti merge rau, cand te doare burtica si nu mai stim ce sa iti facem ca sa iti fie bine.

De curand am observat ca inveti sa ti capul ridicat tot mai bine. Te inzdravenesti si prinzi putere si abia astept sa te vad cum mergi de-a busilea. Abia astept sa vad cum imi zambesti si imi spui "mami" .Dar incerc sa am rabdare si sa ma bucur de fiecare zi cu tine fara sa grabesc lucrurile, pentru ca toate au nevoie de timp.

Nu de mult ai facut o luna si eu m-am gandit sa iti pregatesc personal un tortulet si sa chemam cativa apropiati sa ne bucuram de eveniment. Cu toate ca am pus atata dragoste in tortulet, nu a vrut sa iasa precum ma asteptam. Dar sper ca apreciezi intentia si singura poza pe care i-am facut-o. Tu erai prea somnoros si te-am asat sa faci nani...de aici si colajul cu 2 fotografii separate.

Cam asta s-a intamplat in prima ta lunita acasa.

P.S.: *bunicii te adora si esti primul lor nepotel
         *tati te adora si el si abia asteapta sa vina de la munca sa te sarute si sa se joace cu tine
         *eu nu mai zic cat sunt de fericita ca te am...si nici acum nu imi vine sa cred cat de darnic a fost D-zeu cu noi.

Evolutia sarcinii pe saptamani

Am facut pe parcursul sarcinii fotografii in diverse stadii ale sarcinii.

Le-am facut mai mult pentru mine si pentru a avea peste ani o amintire de cum aratam in diverse luni de sarcina.

Adevarul este ca sunt multumita de kilogramele acumulate si anume 16, desi ma asteptam sa pun in jur de 20. Am atatea cunostinte care au pus intre 20-30 kg. Sunt foarte incantata ca nu am avut vergeturi si ca in prezent, la 5 saptamani de la nastere mai am de dat jos 4-5 kilograme.

Toata lumea imispunea ca am burtica mica si la un moment dat imi puneam intrebarea: oare cat va cantari copilul meu daca intr-adevar burta mea este mica? Insa greutatea copilului nu este direct proportionala cu marimea burtii si la final ne-am bucurat de un copil de 3320 gr.

Am trecut si peste sarcina, peste toate problemele legate de analize si acum urmeaza acomodarea cu micutul pui, cu colicile care parca ne dau tarcoale.

Ma rog la D-zeu doar sa fim niste parinti buni si sa ne educam copilul cum putem mai bine si mai frumos, sa fim toti sanatosi si sane bucuram unul de altul pentru tot restul vietii.

Finalul povestii mele de sarcina este unul fericit si ma bucur ca am scapat de emotiile din perioada graviditatii si copilul este sanatos. Cu incredere si credinta si speranta se fac minuni si acum imi tin in brate MINUNEA pe care am asteptat-o atata timp.

Dragul meu pui

27.05.2014, ora 23:30

Dragul meu pui....

In mai putin de jumatate de zi ne vom cunoaste. De mai bine de 9 luni astept acest moment, sa te transformi dintr-o micuta samanta de susan intr-un baietel zdravan care ne va schimba viata total.

Te-am asteptat de atata timp si acum in sfarsit lunile s-au transformat in zile, iar acum chiar ore. Ma napadesc emotiile cand ma gandesc ca te voi tine in brate si te voi studia cu atentie, te voi mangaia, alinta, iubi...Gandul ca intalnirea se apropie cu pasi repezi ma face sa nu cred ca toata acestea ni se intampla. Ne-am imaginat acest moment de atatea ori si cu siguranta va fi de mii de ori mai frumos decat in gandurile noastre...insa stiu ca vom plange de fericire atat eu cat si tati.

Inca nu pot sa cred ca sunt insarcinata, ca tu esti in burtica mea si din cand in cand ma atentionezi ca esti acolo :), ca maine ne vedem pentru prima data. Cuvintele cu siguranta nu vor putea exprima cumulul de sentimente care ne vor incerca.

Acest eveniment este probabil cel mai frumos lucru care ni se intampla ca familie si speram sa stim cum sa avem grija de tine si cum sa te educam. Asa ca daca pe alocuri am dat gres, ne cerem scuze :)

De ceva vreme ne-am ocupat sa iti amenajam camera, inca nu e gata dar stiu ca nu te superi pentru ca tu nu sti ce e tristetea. Avem timp sa ne organizam pana te mutam la tine in camera. Momentan vei sta cu noi in dormitor intr-un patut alb, care este deja montat de tati de o saptamana si are o lenjerie cu ursuleti absolut delicioasa.

Maine dimineata (aprox. in 9 ore) voi fi la spital pentru internare. Mi se va face pregatirea pentru operatia de cezariana si am incredere ca toata echipa va face treaba buna. Sper ca eu sa ma refac cat mai repede pentru ca tu sa nu duci lipsa de atentia si grija mea.

Cu mult drag si dor,

Mami

Bine ai venit Albert!!!

10 iunie 2014

Acum 13 zile, pe 28 mai 2014 a fost cea mai frumoasa zi din viata noastra de cuplu. 

Am facut cunostinta pentru prima data cu micutul Albert, pe care il asteptam de atat vreme. Intalnirea a fost extrem de emotionanta, plina de sentimente total necunoscute de noi pana acum. 

Cand ma gandesc prin cate am trecut din septembrie 2013 pana in prezent, nu imi vine sa cred ca toate s-au terminat cu bine. D-zeu ne-a ajutat si ne-a binecuvantat cu un baietel de nota 10, 52 cm si 3300 gr.

Nasterea prin cezariana am programat-o la 38 de saptamani si 3 zile, iar la ora 11:50 l-am vazut intaia oara pe Albert. Eram pe masa de operatie, pe jumatate sub anestezie, insa celelalte simturi erau prezente si se bucurau de noua viata de langa mine, de primul planset atat de asteptat. Baietelul mi-a fost pus de indata pe fata pret de cateva secunde, dupa care a fost dus in sala pentru nou nascuti. 

Oricat mi-as fi imaginat inainte cum va fi intalnirea, operatia, recuperarea, adaptarea, realitatea este total diferita. Nici o experienta a altei persoane nu se poate compara cu propria experienta, cu propria traire. Am fost total nepregatita psihic pentru operatie. Ma gandeam doar la bebita, la cum va arata, la speranta ca va fi sanatos si ca ne vom intelege de minune. Vroiam sa uit toate analizele care au iesit prost si sa imi tin baietelul sanatos in brate si sa il sorb din priviri, sa ii sarut manutele si piciorusele asa cum i-am promis de cand era in burtica.

Recuperarea a fost destul de rapida, desi prima zi de dupa operatie a fost destul de chinuitoare...am tras de mine sa ma pun pe picioare si sa fac cativa pasi doar motivata de Albert si de faptul ca este spre binele meu sa fac miscare cat mai repede. In fine, cu fiecare zi care trecea ma simteam tot mai bine si asteptam cu nerabdare sa mergem acasa.

Tin sa multumesc din inima intregului personal de la Clinica Polisano in frunte cu medicul ginecolog care mi-a urmarit intreaga sarcina. Am petrecut 5 zile acolo in are am fost tratata excelent, am invatat lucruri noi de la oameni cu multa rabdare si pasiune pentru ceea ce fac. Multumesc asdar celor de la Polisano- Sibiu. A fost o alegere de nota 10.

Mai jos postez cateva fotografii cu inima noastra, facute la 9 zile de la nastere. 

Multumesc mamei mele care a fost alaturi de mine si care ar mai fi stat sa ma ajute daca nu o rugam eu sa ma lase sa ma descurc singura. Ii multumesc iarasi pentru frumoasele hainute crosetate de ea cu mare drag pentru primul nepotel.

Multumesc Nana pentru frumoasele fotografii.